nonsens.

Îmi vine să mă urc pe stânca celui mai abrupt munte și să-mi plâng dorul, dragă C. Nu. Aici nu e vorba de lașitate, aici e vorba de resemnare, am pus capăt luptelor cu morile de vânt. Nu mai pot și admit asta, am și eu limitele mele, dacă vreau să mai fiu om trebuie să trag linie aici. Asta se întâmplă dacă am prea multe așteptări sau mai bine zis vise. Un om nu-și poate trăi viața numai din vise, ar fi un comatos legat de aparate. Nu e vorba că dramatizez, la dracu, dacă aveam chef de drame mă duceam la teatru. Sunt o femeie nebună care este afectată de nebunia din jurul ei, de lumea care se îneacă în superficialitate si cretinism sporadic, și chiar înaintează persuasiv în asta. Crede-mă ca tot vinul roșu din lume nu m-ar face să vorbesc mai sincer de atât. aberez și îmi place. Mă simțeam și eu datoare să îți spun concluzia mea chiar dacă nu e croită fix pe subiectul tău. Suntem cu toții demenți, care mai de care mai precoce.

Tot ce vreau să știi este că în tot bulșitul ăsta, cu tot cretinismul de care dau dovadă acum, cu mâna pe inimă îți spun că încă mi-aș sacrifica sistemul nervos cu toate terminațiile lui ca să te am alături, my dear. Îmi doresc uneori să sting totul așa cum sting și țigara asta în scrumiera din fața mea dar cred că mi-aș pierde și ultima fărâmă de nonsens. Îți iubesc sufletul la fel de mult precum îți iubesc și chipul ăla perfect., îmi faci sufletul să zâmbească sub toate contururile existente. Ține minte, dragă C., “nu rupe firul prieteniei, fiindcă dacă-l vei lega din nou va rămâne nod.”