there’s a light that never goes out.

 

     Stăteam amândouă pe jos în hol rezemate de perete și ne holbam la fumul ce ieșea din țigările care se fumau singure în mâinile noastre. Casa era învăluită într-un fum foarte dens, fumasem mult prea mult. Timpul aproape că stătea în loc. Aruncam pe furiș câte o privire ceasului care zăcea undeva pe jos în camera alăturată fără să disting timpul exact. Andreea era căzută pe gânduri. Destul de încruntată, își scutură capul și mă întrebă pe un ton serios și răgușit :

-Cât e ceasul? După care încercă să-și drege glasul.

– Habar n-am…  

Aruncă o privire leneșă ceasului și apoi își rostogoli ochii înapoi către mine. Nu eram atentă la ea, mă uitam pe geam, îmi captase atenția un nor cu o formă ciudată de pe cer. Nu știu din ce motiv eram foarte fascinată de el. Andreea scăpase un chicot din strânsoarea buzelor, luă perna de lângă ea și mi-o aruncă fix în față.

– Niciodată nu ești cu totul în aceeași încăpere cu mine. Zâmbea.

-Scuze, dar crede-mă că sunt. Bine, cel puțin încerc…

Se uită iar înspre ceasul din camera alăturată.  După felul în care și-a dat ochii peste cap, mi-am dat seama că nu mai putea rămâne pentru mult timp. Trebuia să plece la lucru. În ultima săptămână avusese o groaza de necazuri cu job-ul, se gândea serios chiar să renunțe la el deși asta ar fi însemnat niște schimbări majore în viața ei și nu era tocmai genul de persoană să se adapteze ușor unor noi schimbări sau rutine. Detesta rutina. Se ridică în picioare, lovind cu un picior scrumiera de lângă ea:

-Mă duc să fac niște cafea, bănuiesc că vrei și tu.

-Nu…defapt da, da, chiar vreau. Încercam să-mi ies din starea aia aiurea.

-Băi, orice ar fii, știi foarte bine că poți să-mi spui. Te deranjează ceva? Defapt reformulez, la ce mama naibii te gândești atât?!

-Uite care e faza. De ceva timp încoace am numai coșmaruri tâmpite, pe care nu pot să mi le amintesc dar mă afectează al naibii de mult. Și știi care e partea aiurea? Nu îmi amintesc ce naiba visez și totuși simt că mă afectează al naibii de tare. Adică e super aiurea,știi?

Lăsase cafeaua deoparte și mă privea serioasă.

– Și nu îți amintești absolut nimic, nici un detaliu, orice.

-Nimic. Mă ridic de jos.

 -Hm. Cred că o iei razna.

-Nu mă ajuți deloc.

-Drago. Nu ți-ai găsit persoana potrivită pentru idei de getting over. Știi bine , dacă vrei să auzi chestii crappy legate de fericirea supremă, dacă o fii existând, vino la mine, ai toată susținerea mea. Dar nu îmi cere idei la astfel de capitole. 

-Încă nu mă ajuți. Știi? Mai bine lasă, hai să schimbăm subiectul.

Mă uit iar înspre ceas deși din unghiul ăsta nu reușeam să-mi dau seama de oră.  Uitase cafeaua pusă la fiert şi dăduse în foc. Nu reacționase deloc, rămăsese cu privirea pironită într-un loc. Mă ridic să opresc focul la cafea și o îmbrățișez.

-Vezi că întârzii la lucru.

S-a smuls dintr-o mișcare din brațele mele și a început să fugă ca o nebună prin casă. M-am așezat la masă și mi-am aprins o altă țigară. După câteva minute se întorsese înapoi în bucătărie, cu părul vâlvoi și pe jumătate îmbrăcată. Îmi luase țigara din mână li începuse să fumeze din ea, după care o stinge și o aruncă în scrumieră. Mă sărută pe frunte, își așează și ultimele haine pe ea și iese grabită pe ușă, strigând după mine în timp ce cobora scările:

-Vin imediat. Nu pleca nicăieri!

Închid ușa în urma ei și mă întorc în bucătărie. Mă așez cu capul pe masă , îmi simțeam ochii arzând de oboseală.  Sună telefonul. Era el. Ridic telefonul de pe masă și îi răspund:

– Vreau să ne vedem.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s