this goes to my lover.

Mi-am dat jos armura și te-am privit în ochi cu cel mai curat zâmbet pe care îl puteam afișa. Zâmbeam din inimă și simțeam cum atât mâinile cât și corpul îmi tremură sub privirea ta. Simțeam genul ăla de emoție de care nu vrei să te desparți, care te lasă pe lângă fluturi în stomac și cu un zâmbet care să îți acopere toate rănile. Genul ăla de emoție pe care dacă o scapi de sub control, știi sigur că vei avea nevoie de cineva să te așeze în pat și să-ți amintească să respiri.

Asta e inima mea care se întreabă dacă e suficient de curajoasă să iasă de sub armură și să se joace cu tine. Acum bate normal. Promit să am mai multa grijă de ea. Ăsta e zâmbetul meu care a stat ascuns atâta timp și care a uitat să mai iasă. Ăsta e ego-ul meu la care renunț, cel puțin până scriu cuvintele astea. Mă tentează să renunț la el și mâine.

Îți mulțumesc pentru brațele tale care mă cuprind cu afecțiune când am cea mai mare nevoie de ea (shamefully, I crave that more often than I will ever tell you). Îți mulțumesc pentru săruturile care m-au lăsat cu inima bătând aritmic și pentru emoțiile care mi-au cuprins părți din suflet neatinse de lumină sau întuneric. Părți care nu credeam că puteau fi reîntregite sau vindecate. Îți mulțumesc pentru felul în care mi-ai atins corpul și felul în care mă faci să mă simt. Îți mulțumesc pentru că m-ai lăsat să te știu.

Îți mulțumesc pentru cuvintele care mă fac să roșesc și pentru cele care mă fac să mă fâstâcesc atât de rău încât devin un pericol public. Îți mulțumesc că mă faci să zâmbesc până mă dor obrajii și chiar și atunci să nu mă pot opri din a o face. Îți mulțumesc că ai făcut liniștea confortabilă. Îți mulțumesc pentru răbdare și pentru bunătatea pe care mi-ai arătat-o. Îți sunt recunoscătoare pentru tot și toate. Îți mulțumesc pentru șansa de a vedea lucrurile diferit. Îți mulțumesc că ești chiar și atunci când nu sunt.

Îți mulțumesc.

Advertisements

un alt fel de punct.

    Cred că îmi lipseşte punctul.Şi chiar de l-aş avea,n-aş ştii să-l folosesc… (decât de trei ori, câteodată, cum spunea Adina).

    La 5 dimineața am hotărât să dau pătura deoparte, după o altă noapte în care capul nu m-a prea lăsat să dorm și în care am realizat că încetul cu încetul mă obișnuiesc cu așa zisa “rutină”.  Nu știu cum am reușit între periatul părului, îmbrăcat și dibuit după un ruj să șterg din minte toate imaginile de seara trecută. M-am îndreptat repejor către ușă. De-abia răsărise soarele și eu ies din casă cu fața amorțită de oboseală. Am decis sa dau o tură prin oraș pe jos.

    Ajunsă la capătul străzii, mă opresc la trecerea de pietoni așteptând să se facă semaforul verde. Aveam mintea goală, nu mă puteam gândi la nimic și întorceam capul robotic în stânga și în dreapta. Lângă mine erau niște tipe care vorbeau foarte tare, parcă să le audă toată lumea. Discutau aprins  despre cât de rău a ajuns omenirea și cum o să ne ducem naibii cu toții. Am zâmbit amuzată.  Erau la câțiva centimetri de mine, le simțeam parfumul  umplând aerul cu genul acela de aromă greoaie pe care o au mostrele de parfum din reviste. Verde. Traversez  grabită strada, aproape alergând, deși nu aveam nici o idee încotro mă îndreptam. Scot din reflex telefonul din buzunar , nu mă atinsesem de el de seara trecută. Era închis. Când naiba îl inchisesem? Probabil mi s-a dus bateria iar. Îl deschid, bateria era intactă.  Aveam câteva mesaje de la el. Încetul cu încetul îmi aminteam tot filmul de aseară.  Verific și jurnalul de apeluri , văzusem o convorbire de vreo 20 de minute undeva pe la 2 noaptea. Nu îmi aminteam nimic legat de asta. Știu doar că aseară  ne certasem și eu hotărâsem să nu-l mai văd niciodată. Mă opresc în loc, arunc telefonul înapoi în buzunar și încerc să mă adun și să îmi dau seama ce naiba fac.

   La câțiva metri de mine era o femeie bătrână îmbrăcată destul de neglijent și cu o alură maniacă, arătând totuși destul de serioasă. Puteam să jur că o aud recitând paragrafe din Hamlet de Shakespeare. În stânga mea, un tip așezat pe o bancă râdea în spatele ziarului cu ochii pironiți spre femeia cu aspect neglijent. Pe prima pagină a ziarului se putea citi de la o poștă headline-ul : “Oana Zăvoranu continuă războiul cu fostul soț”. Titlul ăsta mi-a amintit de ce nu citesc niciodată ziarul. Mă durea capul îngrozitor. Bag iar mâna în buzunarul de la hanorac cotrobăind după mp3. Îmi pun rapid căștile în urechi și dau play la ultima piesă.  Alt-J – Matilda . Am zâmbit, nu apucasem să-i mulțumesc Adinei pentru piesă.

  Ajunsesem într-o intersecție.   Treceam printr-un continuu shuffle cerebral. Zgomotul din trafic îmi acoperea muzica din căști. Vroiam să vorbesc cu cineva. M-am gândit pentru un moment să o sun pe Diana, dar știam că e mult prea dimineață pentru telefoane de dragul unei conversații așa că am renunțat la idee. Scot totuși telefonul iar și mă zgâiesc la ecran. Primisem iar un mesaj de la el, se pare că nu auzisem telefonul. De data asta nu am stat prea mult pe gânduri și am deschis mesajul să-l citesc.

Uită-te în spate.

nonsens.

Image

Îmi vine să mă urc pe stânca celui mai abrupt munte și să-mi plâng dorul, dragă C. Nu. Aici nu e vorba de lașitate, aici e vorba de resemnare, am pus capăt luptelor cu morile de vânt. Nu mai pot și admit asta, am și eu limitele mele, dacă vreau să mai fiu om trebuie să trag linie aici. Asta se întâmplă dacă am prea multe așteptări sau mai bine zis vise. Un om nu-și poate trăi viața numai din vise, ar fi un comatos legat de aparate. Nu e vorba că dramatizez, la dracu, dacă aveam chef de drame mă duceam la teatru. Sunt o femeie nebună care este afectată de nebunia din jurul ei, de lumea care se îneacă în superficialitate si cretinism sporadic, și chiar înaintează persuasiv în asta. Crede-mă ca tot vinul roșu din lume nu m-ar face să vorbesc mai sincer de atât. aberez și îmi place. Mă simțeam și eu datoare să îți spun concluzia mea chiar dacă nu e croită fix pe subiectul tău. Suntem cu toții demenți, care mai de care mai precoce.

Tot ce vreau să știi este că în tot bulșitul ăsta, cu tot cretinismul de care dau dovadă acum, cu mâna pe inimă îți spun că încă mi-aș sacrifica sistemul nervos cu toate terminațiile lui ca să te am alături, my dear. Îmi doresc uneori să sting totul așa cum sting și țigara asta în scrumiera din fața mea dar cred că mi-aș pierde și ultima fărâmă de nonsens. Îți iubesc sufletul la fel de mult precum îți iubesc și chipul ăla perfect., îmi faci sufletul să zâmbească sub toate contururile existente. Ține minte, dragă C., “nu rupe firul prieteniei, fiindcă dacă-l vei lega din nou va rămâne nod.”

Mr. P.

Nu sunt obişnuită cu începuturile. Începutul a fost dintotdeauna pentru mine un munte foarte abrupt, ceva la care nu puteam ajunge decât după multe ţigări fumate şi foarte multe terapii ale egoului. “De ce să mă chinui să o iau de la capăt când pot să mă resemnez?”, spuneam de cele mai multe ori când eram pusă faţă în faţă cu schimbarea…Cine ar fi crezut că tu mă vei determina să fac câteva schimbări în viaţa mea? Şi unele chiar al naibii de bune.Uitasem ce fel e să visezi prin geamuri umezite de rouă, zgomot surd şi printre corpuri cu feţe de polisandru.Să sper atunci când nu pot să sper.Să vorbesc în versuri.Să număr secundele până când te voi revedea.Să mai aşez nişte speranţă peste muntele ăsta de dezamăgiri.Să creez scenarii cu noi.Voi ignora orice formă de urât şi voi înota în albastru.

P.S:  noaptea se lasă din ce în ce mai grea peste pleoapele mele. te aştept la stejar.